Q&A despre așteptarea partenerului de viață :: LAVINIA LUPEAN [Ep 67]
Description
Vreau să te anunț că acesta este ultimul episod așa zis oficial din sezonul 2 al podcastului VULNERABIL. A fost un sezon lung și greu, dar frumos și împlinitor. Tocmai de aceea, săptămâna viitoare ne reauzim cu un episod în care vreau să vă povestesc mai multe despre sezonul 2, despre reușite și lecții, dar și despre viitorul acestui podcast și pe când să așteptați al treilea sezon Vulnerabil. Așa că, dacă aveți întrebări la care ați vrea să vă răspund, lăsați-le în comentarii sau într-un mesaj pe instagram.
Acum, să revenim la episodul de azi, episodul 67, în care continui discuția cu Lavi Lupean despre așteptarea partenerului de viață. Sunt multe aspecte care le frământă pe fete când vine vorba de relații și potențiali soți, așa că în această discuție atingem puncte legate de aspectul fizic, de dorințele pe care trebuie să le ținem în frâu până la momentul căsătoriei și cum putem ajuta o persoană care trece prin această perioadă de așteptare.
Cu siguranță acest episod îți va fi de folos, de aceea te încurajez să-l împărtășești cu prietenele tale și nu numai.
_____
Dacă vrei să fii partenerul meu în crearea episoadelor viitoare o poți face printr-o donație AICI – https://www.buymeacoffee.com/vulnerabil
Nu uita să dai FOLLOW dacă asculți pe Spotify, un RATING și un REVIEW dacă asculți pe Apple Podcasts și SUBSCRIBE dacă asculți pe Youtube. Prin asta contribui la fiecare episod al acestui podcast și mă ajuți să ducem poveștile acestea mai departe.
Urmărește-mă și pe rețelele sociale:
Instagram – https://www.instagram.com/ramylazar/
Facebook – https://www.facebook.com/ramy.scurtu
Website – https://ramonalazar.ro

![Q&A despre așteptarea partenerului de viață :: LAVINIA LUPEAN [Ep 67] Q&A despre așteptarea partenerului de viață :: LAVINIA LUPEAN [Ep 67]](https://s3.castbox.fm/17/56/6a/069ad92bf13e5dabf4306167d9d31530d7_scaled_v1_400.jpg)
![Ce faci când nu mai ai chef să citești Biblia? :: EVA POSTOLACHE [Ep 69] Ce faci când nu mai ai chef să citești Biblia? :: EVA POSTOLACHE [Ep 69]](https://s3.castbox.fm/c2/58/46/b75ace10e643f03d974e58b3268d1be0cb_scaled_v1_400.jpg)
![Anatomia doliului [11] : Când moartea îți ia o familie, iar Dumnezeu ți-o face cadou pe a doua - INA CANDALE Anatomia doliului [11] : Când moartea îți ia o familie, iar Dumnezeu ți-o face cadou pe a doua - INA CANDALE](https://s3.castbox.fm/9f/5a/ab/28e793c7531ad44a4db0d3a63d7f64b429_scaled_v1_400.jpg)
![Anatomia doliului [10] : Empatia în doliu: curajul de a fi prezent - ANIELA DE VEGVAR Anatomia doliului [10] : Empatia în doliu: curajul de a fi prezent - ANIELA DE VEGVAR](https://s3.castbox.fm/a1/ef/22/6beb431b05808fa59072d2e7b2f68a93b6_scaled_v1_400.jpg)
![Anatomia doliului [09] : Când inima mamei se frânge - DIANA HRISTESCU Anatomia doliului [09] : Când inima mamei se frânge - DIANA HRISTESCU](https://s3.castbox.fm/e2/5b/bd/140f1ae14acb37113e0dc68727f27b4d17_scaled_v1_400.jpg)
![Anatomia doliului [08] : Cum reacționează corpul și creierul în fața morții cuiva drag - ȘTEFANIA BOTEZ Anatomia doliului [08] : Cum reacționează corpul și creierul în fața morții cuiva drag - ȘTEFANIA BOTEZ](https://s3.castbox.fm/41/d3/f0/716507049683267e527bdb068ab703ae0e_scaled_v1_400.jpg)
![Anatomia doliului [06] :: O singură alegere greșită și patru vieți spulberate într-o secundă (RO) - TESSA ȘIMON Anatomia doliului [06] :: O singură alegere greșită și patru vieți spulberate într-o secundă (RO) - TESSA ȘIMON](https://s3.castbox.fm/0e/42/bc/dd052b924d8f38648c4ed7a402af87558a_scaled_v1_400.jpg)
![Anatomia doliului [06] :: O singură alegere greșită și patru vieți spulberate într-o secundă (EN) - TESSA ȘIMON Anatomia doliului [06] :: O singură alegere greșită și patru vieți spulberate într-o secundă (EN) - TESSA ȘIMON](https://s3.castbox.fm/0e/7a/a1/9c55210d1f9f49c0f60f43c7e833e91db0_scaled_v1_400.jpg)
![Anatomia doliului [06] :: Doliul la copii. Cum trăiesc copiii pierderea unei persoane dragi - ADINA-LUIZA IDOR Anatomia doliului [06] :: Doliul la copii. Cum trăiesc copiii pierderea unei persoane dragi - ADINA-LUIZA IDOR](https://s3.castbox.fm/53/96/bf/178a5d52e8772b39725e3adec2d2e4b110_scaled_v1_400.jpg)
![Anatomia doliului [05] :: Nu cumva ai fost surprins, Doamne, de moartea fiului meu? - MIHAELA DRĂGOI Anatomia doliului [05] :: Nu cumva ai fost surprins, Doamne, de moartea fiului meu? - MIHAELA DRĂGOI](https://s3.castbox.fm/f8/b0/6b/daa3a17f1fcbc9df88163ab0f1b09cc469_scaled_v1_400.jpg)
![Anatomia doliului [04] :: Suferința are întotdeauna o semnificație - o analiză biblică - EMIL BARTOȘ Anatomia doliului [04] :: Suferința are întotdeauna o semnificație - o analiză biblică - EMIL BARTOȘ](https://s3.castbox.fm/fe/63/c0/94177ec9c0fb6792756a05122aa459b8fa_scaled_v1_400.jpg)
![Anatomia doliului [03] :: Față în față cu moartea în sala de operație - VALENTIN STROE Anatomia doliului [03] :: Față în față cu moartea în sala de operație - VALENTIN STROE](https://s3.castbox.fm/ee/72/a0/0254020a28f3e11704de649f872bd12396_scaled_v1_400.jpg)
![Anatomia doliului [02] :: Am simțit că am rămas singură pe lume...când tata a plecat - ALINA ILIOI MUREȘAN Anatomia doliului [02] :: Am simțit că am rămas singură pe lume...când tata a plecat - ALINA ILIOI MUREȘAN](https://s3.castbox.fm/0a/10/6c/12d2d88e2d99db863028b4663e73251802_scaled_v1_400.jpg)
![Anatomia doliului [01] :: Ghid prin doliu. Nu te voi uita niciodată - BOGDAN PREJBAN Anatomia doliului [01] :: Ghid prin doliu. Nu te voi uita niciodată - BOGDAN PREJBAN](https://s3.castbox.fm/2a/b9/a2/85b5a73259fd600f6e6c05eeb30ad6cd76_scaled_v1_400.jpg)
![Anatomia doliului [12] : Doliul după un abuzator: între eliberare și durere - IOANA ISTRATOAIE Anatomia doliului [12] : Doliul după un abuzator: între eliberare și durere - IOANA ISTRATOAIE](https://s3.castbox.fm/b4/bd/55/d5a41370bbd83235713b028e1dfa0b0947_scaled_v1_400.jpg)
![Final de sezon 2 si așteptări pentru sezonul 3 :: RAMY ȘI DANI LAZAR [Ep 68] Final de sezon 2 si așteptări pentru sezonul 3 :: RAMY ȘI DANI LAZAR [Ep 68]](https://s3.castbox.fm/46/d7/d4/749609b7a54f47def719cb02079afe8bf7_scaled_v1_400.jpg)
![Q&A despre așteptarea partenerului de viață :: LAVINIA LUPEAN [Ep 66] Q&A despre așteptarea partenerului de viață :: LAVINIA LUPEAN [Ep 66]](https://s3.castbox.fm/2c/7d/36/afd26da082cc6802333b86774d6bc74ebd_scaled_v1_400.jpg)
![Cum pot fi disciplinați copiii pentru a îi educa? :: CRISTINA CUSTURĂ [Ep 65] (part 2) Cum pot fi disciplinați copiii pentru a îi educa? :: CRISTINA CUSTURĂ [Ep 65] (part 2)](https://s3.castbox.fm/68/21/08/ff68459c09f74a87e826615f3f7bd56539_scaled_v1_400.jpg)
![Cum pot fi disciplinați copiii pentru a îi educa? :: CRISTINA CUSTURĂ [Ep 64] (part 1) Cum pot fi disciplinați copiii pentru a îi educa? :: CRISTINA CUSTURĂ [Ep 64] (part 1)](https://s3.castbox.fm/d6/df/be/c89d5a5806d5787f99f991589c87a93d10_scaled_v1_400.jpg)
![Fiii risipitori și inima frântă a părinților :: GIGI COSMAN [Ep 63] Fiii risipitori și inima frântă a părinților :: GIGI COSMAN [Ep 63]](https://s3.castbox.fm/de/7d/34/4cc971b0e426a4fff3c529b84ff9e78338_scaled_v1_400.jpg)


